FĂINĂ și MĂLAI, mită electorală la IANCA-OLT/Polițiștii au făcut dosar PENAL pentru CORUPEREA ALEGĂTORULUI

Publicat: 10/05/2024, 17:20
Actualizat: 10/05/2024, 18:00

Nici nu s-a dat bine startul campaniei electorale pentru alegerile locale și europarlamentare, că deja au apărut primele plângeri pentru mită electorală. În comuna Ianca, din Olt, au fost filmate mai multe persoane  care împărțeau pachete dintr-o remorcă, pe ulițele localității. Imaginile au apărut în spațiul public iar oamenii legii s-au autosesizat.

Mai multe persoane din comuna Ianca, județul Olt, sunt acum cercetate de către oamenii legii, într-un dosar penal deschis sub acuzația de coruperea alegătorilor. Din imaginile postate în mediul online, se poate observa cum respectivii merg pe lângă o remorcă încărcată cu pachete cu alimente pe care le distribuie unor locuitori, cu o zi înainte de demararea campaniei electorale.

Oamenii legii din cadrul IPJ Olt s-au autosesizat și au deschis dosar penal de cercetare pentru infracțiunea de corupere a alegătorului. Din comunicatul trimis de polițiști reiese că:

La data de 9 mai a.c., poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Corabia, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 4 mai a.c., mai multe persoane ar fi împărţit locuitorilor comunei Ianca, din judeţul Olt, pachete cu produse alimentare. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de coruperea alegătorilor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, informează Inspectoratului de Poliţie Judeţean  Olt.

Citește și:

Filiala PNL Prahova a „Baronului Lamborghini” LOVEȘTE din nou. Oamenii primesc pliante cu cozonac și vin, de Paște

Candidatul AUR la Primăria Capitalei, plângere la DNA împotriva lui Nicușor Dan / George Simion: Să dezvăluie care e relația cu Matei Păun

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum se calculează media finală la Bac în 2024. Ce se întâmplă cu candidații care...
A reapărut în România după ce a fost dată dispărută mai bine de 50 de...
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de...
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
GALERIE FOTO Doi soți britanici și-au vândut casa și au cumpărat un sat întreg în...
Scandal de proporții! Și-a desfigurat iubita lui “E diavol și bolnav psihic!” + “I-am făcut...
IREAL: cum arată Dana Roba la un an de când a fost desfigurată cu ciocanul....
Val de scumpiri de la 1 iulie. Cu cât va creşte factura la gaze la...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Mai mulți români au fost implicați în incendiile de vegetație din Turcia. Panică și haos...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Nemții au lansat „GARSONIERA” Dacia Duster. Pentru minimaliști – VIDEO
Peskov a dezvăluit ce făcea Putin în timpul dezbaterii Biden-Trump
EFECTUL MIRACULOS pe care îl are CAFEAUA pentru oamenii SEDENTARI!
Verdictul FINAL pentru Elena Udrea. Înalta Curte a luat decizia
Așa îți protejezi datele din telefon. Durează câteva secunde
Doliu în cinematografia românească! Celebra actriță s-a stins din viață pe neașteptate. Despre cine e...
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula...
Anda Adam a îmbrăcat rochia de mireasă! Suma uriașă pe care artista a dat-o pentru...
A murit Ileana Stana Ionescu: "Cu adâncă durere anunţăm stingerea din viaţă celei care a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Primele dovezi care arată că fluturii pot zbura peste 4.000 de kilometri
×